Studii de filozofie sinetico-timetică

Actul conștiinței, care este probabil cel mai dificil de înțeles fără a recurge la generozitate, este sacrificiul, care, privind întreaga ființă, deci fiind un act „total”, cere o sursă și o putere pe măsură. Astfel generozitatea este în stare, mai mult chiar decât iubirea (care nu este, în definitiv, decât una dintre implicațiile sale) să facă față exigențelor sacrificiului. Dar din moment ce, pe de o parte, sacrificiul presupune generozitatea și, pe de altă parte, aceasta este determinată în lumea valorilor, aceasta înseamnă că pentru a atinge valoarea trebuie să admitem sacrificiul ca o conditio sine qua non, ca o situație limită inevitabilă, ca un sens necesarmente purificator. Exact aici, în sacrificiu, trebuie căutat principalul punct de distincție între lumea ideală a valorilor și lumea ideilor pure (de genul platonician), concepute ca realități perfecte, lume care nu implică nicio situație limită și nu cere nicio purificare a subiectului gânditor, căci pentru a o atinge (adică pentru a aborda lumea ideilor) orice situație existențială comună și orice conștiință în genere sunt suficiente. La drept vorbind, aceste două lumi (cea a valorilor și cea a idealurilor) sunt ambele perfecte în idealitatea lor; ceea ce le diferențiază este modul de actualizare a fiecăreia, sau – mai exact – separarea lor provine dintr-un anumit act, postulat prin valori, dar inutil ideilor. Iar acest act este sacrificiul, căci numai prin el se poate descoperi ceea ce susține orice valoare (oricare ar fi ea), și anume adevărul. Astfel, prin sacrificiu se trece de la situația timetică (axiologică) „în putință”, la cea „în act”, altfel exprimat, adevărul devine actual, de unde urmează că sacrificiul face posibilă inserarea sa în activitățile existențiale. (Sorin-Titus Vassilie-Lemeny)