Glasuri din bolgie

Autor și Editură Ideea Europeană, Sorin Lavric
31,50 lei
Livrare calculată la checkout.
Toate figurile despre care scriu au trecut prin închisorile comuniste sau au suferit sub regimul bolşevic. Unii au crăpat ca victime inocente, alţii au intrat în pielea torţionarilor. Alţii au fost partizani, alţii sfinţi, alţii martiri. Cum universul lor e supus în continuare unei cenzuri draconice din partea supraveghetorilor ideologici ai momentului, la sfârşitul volumului am adăugat un text în care schiţez portretul persecutorilor moderni.

„Mărturiile din închisorile comuniste au ceva cu neputință de transmis prin cuvinte, întrucât zvârcolirea din care s-au invit ține de o rupere irațională prin care un om trece doar în situații-limită. Și acel ceva pe care niciun cuvânt nu îl poate prinde e chiar spiritul.”
Title:

Epuizat