Istoria istoriografiei Ţării Româneşti între secolele XIII – XVIII

Două scrieri despre originile Țarii Severinului și, respectiv, despre cele ale țării lui Negru Vodă, cu reședința la Câmpulung, scrise la sfârșitul secolului al XIII-lea și la începutul veacului următor, deschid istoriografia viitoarei Țări Românești, a statului pe cale de a se unifica în primele decenii ale anilor 1300, anticipând o bogăție neștiută a scrisului istoric dintre Dunăre și Carpați, într-o vreme de străluciri voievodale. Studiile din volumul de față completează și nuanțează un parcurs cultural dramatic, divers și de neîndoielnic interes, vădind realitatea că, scrise în latină și slavonă, textele despre trecutul țării prefațează trecerea spre sintezele din secolul al XVII-lea și folosirea limbii române și în acest domeniu. Sunt evidențiate lucrări care denotă o preocupare constantă, motivată de interese politice și pragmatice, pentru evoluția în timp a statului muntenesc medieval și timpuriu modern, dar care în sine mărturisesc o efervescență vremelnic uitată a scribilor de curte anonimi de odinioară. Ovidiu Pecican transformă, odată cu explorările lui fericite, în câmpul moștenirii istorice medievale și de la începutul modernității, peisajul culturii istorice românești. Prioritatea în materie nu mai aparține Moldovei, ci Țării Românești, iar inițierea istoriografei din partea sudică a actualei Românii datează nu din secolul al XVI-lea sau al XVII-lea, ci din secolul al XIII-lea. Figuri princiare strălucite se impun acum prin rolul lor în dezvoltarea istoriei scrise din principatul românesc sudic, dintre ele răsărind, ca niște lumini neașteptate, Neagoe Basarab și Petru Cercel. Astfel, o mare carte de explorări culturale vine sa își ocupe locul alături de altele, memorabile, invitând la reflecții și aprofundări pe toți cei pasionați de cunoașterea trecutului nostru.