Calea vindecării. Principiile noogeniei

Autor și Editură Christiana, Prof. Dr. Ilie Bădescu, Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă
40,00 lei
Livrare calculată la checkout.
Adevărata vindecare este în Iisus purtător de cruce, vindecător și mântuitor de boala cea cumplită a morții veșnice. Acesta este temeiul teoriei și terapiei care ne îndrumă să abordăm orice necaz, orice suferință, orice boală prin urcarea celor două etaje: etajul restaurării sănătății sufletești și etajul înlăturării suferinței trupului material. Însă puterea urcării etajelor vindecării nu este de la noi, nici exclusiv de la mica reparație a vreunui medicament, ci de la Dumnezeu, Care lucrează în fiecare caz în parte – și pentru cei ce știu lucrul acesta, și pentru cei ce nu știu. Metodica celor doi pași este valabilă și pentru bolile individuale, și pentru maladiile corpurilor sociale – fie familia, fie cetatea, fie statul, fie civilizația în întregul ei. Propunem, iată, o nouă concepție despre calea vindecării, cu aplicație la bolile individuale și sociale deopotrivă. (Autori
Title: